O revolutie revolutionara

La televizor se transmite un nou episod din serialul „Revoluţie în stil românesc”. Actorii nu diferă însă personajele, da. Se încearcă, în toate formele posibile, să se reproducă atmosfera lui decembrie `89. Pancarte comuniste şi mici gloate de nostalgici au împânzit străzile marilor oraşe. Printre ei, ce-i drept, oameni ale căror principii şi libertăţi esenţiale au fost călcate în picioare de noul P.C.R.

Din toată această răzmeriţă am observat poate cel mai important aspect: societatea civilă îşi urăşte întreaga clasă politică. Să fie cumva un semn de vindecare? Identitatea românului dă semne de renaştere? Conştientizăm în al nouălea ceas că am fost manipulaţi, furaţi şi tâmpiţi în toată perioada tranziţiei? Invoc divinitatea şi spun: „Dă Doamne să fie aşa!”

Eu cred însă că românii adevăraţi şi acum disperaţi îşi iubesc ţara, fără îndoială, mai mult decât autorii de imnuri. Cel puţin aşa ar spune scepticul Paler care a „ratificat” în opera sa lipsa de seriozitate şi fermitate a românului.

Sper să nu înaintăm pe loc. Nu iarăşi, nu acum. Sper ca întreg arsenalul de dezamăgiri şi frustrări al românului să-i fi deschis mintea spre noi orizonturi politice. Sper ca idealismul politic să-şi înrădăcineze forma în conştiinţa românului care e constrâns acum să schimbe drastic clasa politică.

Pdl, Usl, Udmr, Unpr, Prm, Png şi mai noul Pp condus în direct de Dan Diaconescu, nu (mai) reprezintă nicio garanţie spre schimbare şi majoritatea românilor adevăraţi au înţeles acest lucru. Cred că e posibil să scăpăm de licheaua oportunistă. Oare ofer gratuit o nouă speranţă utopică?

Îmi asum cele scrise mai sus şi închei într-o manieră protestatară:

Vreau! Oameni educaţi, de calitate şi bun simţ. Modele pentru societate, pentru copiii şi tinerii României.

Smurd-ul si a lui distrugere

Într-o zi, doi oameni de acelaşi calibru s-au hotărât să dea un nou exerciţiu de comunicare mută celor din industria media. În ultima vreme, lumea s-a  plictisit şi avea nevoie de un nou subiect pus pe masa dezbaterilor şi a bârfei intelectuale. Şi au reuşit! Vă sfătuiesc să porniţi cutiuţa cu surprize, să alegeţi frecvenţa în funcţie de simpatia politică şi să ascultaţi fluxul de ură şi resemnare. Setea de cuvinte-n vânt şi acţiuni solidare vă va izbi direct în suflet. Dar nu vă încumetaţi să chemaţi Smurd-ul, el nu mai există!  Cutia Pandorei a fost deschisă şi din ea s-a înălţat un nou proiect de lege, o lege prost înţeleasă de toţi, şi de cei care au conceput-o, şi de cei asupra cărora va fi aplicată!  Astfel, un nou proces de spălare a creierelor a fost lansat şi aplicat cu succes.

            Din toată această tevatură ne naşte noul erou român sau sirian: Raed Arafat, inventatorul Smurd-ului şi totodată, salvatorul României. Şi uite roata cum "se-nvârte" şi istoria-n cap ne f..ute. Omul e serios, consecvent, moral, demn şi mai presus de atât, nu e român.

            Totul pare un teatru politico-mediatic în care actorii joacă cartea popularitaţii. Faima băsesciană scade iar cea raedo-siriană creşte vertiginos în 2012-le electoral. Turma incitată de pompozitatea mesajului moralizator al medicului sirian rumegă acum informaţia eronată a preşedintelui jucător. Nu e oraş în care să nu se fi solidarizat cineva cu ideea de desfinţare a serviciului Smurd. Facebook-ul freamătă de „like”-uri, „share”-uri şi  „invite”-uri spre boicotarea desfinţării celui mai eficient serviciu de urgenţă român.

            Şi acum întrebarea: Cine a zis, unde, că se va desfiinţa?

Bolile ce ne omoară
Nu mai poţi să le alini.
Doctori mulţi avem în ţară,
Însă medici... prea puţini!

Liniştiţi să fiţi: Preşedintele jucător e de acum şi medic generalist. Vindecă orice, numai prostia, nu! 

Despre prostie sau Ion Iliescu?

Un vechi proverb românesc spune: Adună toţi proştii de partea ta şi poţi fi ales în orice poziţie. Şi iată cum dăm naştere unui paradox al inteligenţei.

Românii au impresia că sunt un popor inteligent, al naibii de inteligent şi că tot ceea ce au obţinut până acum e rezultatul inteligenţei lor nemărginite. Punctul culminant al naivei lor inteligenţe a răsărit în momentul obţinerii libertăţii aparente. În acel moment, sătui de enormitatea proprilor gânduri mult prea elevate au dat crezare sofismului creat de sosia tovarăşului Nicolae Ceauşescu, noua tătucă bolşevică, Ion Iliescu.

Şi-au votat în masă după principiul: „Noi muncim, nu gândim!” , de acum pe Iliescu îl slăvim.Restul e istorie...

Evident, caracterizarea mea nu se poate opri aici şi trebuie precizat  faptul că numai prin inteligenţă poţi acapara mintea strălucitoare a slugilor necuvântătoare. Principiul agerităţii românului este asemeni unui câine care a asimilat comenziile primordiale: Şezi! Culcat!, Aport! şi în cele din urmă, comanda Mort!  Experimentul loialităţii în masă al dobitoacelor, acum şi cuvântătoare şi „inteligente”, a culminat cu prima mineriadă când cei mai de seamă câini ai ţării au fost chemaţi la capitală să-şi exprime instictele primare pe cei câţiva cetăţeni sătui de atâta subordonare şi prostie. Dintr-o dată, haita muncitoare a minelor româneşti a prins glas şi înţelepciune, a lătrat într-un singur neuron şi a demonstrat Occidentului cât de mult îşi iubeşte stăpânul şi a lui ideologie.

Ion Iliescu nu a fost omul averilor şi al intereselor de ordin financiar. Principala sa activitate şi aptitudine a fost dresajul unui popor chinuit de propria incultură. A folosit cuvinte frumoase, prin urmare a incitat proştii. Şi a profitat din plin de turma sa mioritică gata oricând să-i mănânce din palma salvatoare.

Închei tot într-o notă românească: Prostia nu se iartă, se pedepseşte!