Un vechi proverb românesc spune: Adună toţi proştii de partea ta şi poţi fi ales în orice poziţie. Şi iată cum dăm naştere unui paradox al inteligenţei.
Românii au impresia că sunt un popor inteligent, al naibii de inteligent şi că tot ceea ce au obţinut până acum e rezultatul inteligenţei lor nemărginite. Punctul culminant al naivei lor inteligenţe a răsărit în momentul obţinerii libertăţii aparente. În acel moment, sătui de enormitatea proprilor gânduri mult prea elevate au dat crezare sofismului creat de sosia tovarăşului Nicolae Ceauşescu, noua tătucă bolşevică, Ion Iliescu.
Şi-au votat în masă după principiul: „Noi muncim, nu gândim!” , de acum pe Iliescu îl slăvim.Restul e istorie...
Evident, caracterizarea mea nu se poate opri aici şi trebuie precizat faptul că numai prin inteligenţă poţi acapara mintea strălucitoare a slugilor necuvântătoare. Principiul agerităţii românului este asemeni unui câine care a asimilat comenziile primordiale: Şezi! Culcat!, Aport! şi în cele din urmă, comanda Mort! Experimentul loialităţii în masă al dobitoacelor, acum şi cuvântătoare şi „inteligente”, a culminat cu prima mineriadă când cei mai de seamă câini ai ţării au fost chemaţi la capitală să-şi exprime instictele primare pe cei câţiva cetăţeni sătui de atâta subordonare şi prostie. Dintr-o dată, haita muncitoare a minelor româneşti a prins glas şi înţelepciune, a lătrat într-un singur neuron şi a demonstrat Occidentului cât de mult îşi iubeşte stăpânul şi a lui ideologie.
Ion Iliescu nu a fost omul averilor şi al intereselor de ordin financiar. Principala sa activitate şi aptitudine a fost dresajul unui popor chinuit de propria incultură. A folosit cuvinte frumoase, prin urmare a incitat proştii. Şi a profitat din plin de turma sa mioritică gata oricând să-i mănânce din palma salvatoare.
Închei tot într-o notă românească: Prostia nu se iartă, se pedepseşte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu